miercuri, 10 octombrie 2018

Curtoazia în lumea fitnessului






 
Aşa cum v-am obişnuit, nu sunt cea mai comodă persoană.Astăzi o să scriu un articol despre curtoazia profesională din lumea fitnesului. Care nu există, by the way, decât cu mici excepţii, cărora am încercat (şi încă o fac) să mă alătur. De ceva vreme, datorită consoartei mele, am avut acces la lumea fitnessului şi ce am găsit? O atmosferă închisă, dominată de false vedete, de fiţe şi de... (nu pot să zic aici cuvântul folosit cel mai des). Însă, căutând totuşi valorile, am găsit oameni pe care îi pot lua ca model. Aceştia sunt modeşti, deschişi, muncitori, devotaţi dezvoltării industriei, am să dau numele celor pe care îi urmăresc, mai târziu. Faţa industriei însă este predominată de nişte aroganţi, mulţi dintre ei agramaţi cronic, cu care este foarte greu să îţi faci o poză, darmite să îţi mai accepte prietenia pe facebook. Nu de mult am fost şocat de-a dreptul de exprimarea unuia dintre ei, care într-o invitaţie la un seminar scria.. ceva de genul „numai acum aveţi ocazia să mă întâlniţi.” „Aveţi ocazia”, aţi prins-o? Aşa cum bine remarca cineva într-o postare, până şi Tony Robbins, miliardar şi unul dintre cei mai de succes coaches din lume ar spune „voi fi bucuros să vă întâlnesc „ şi pentru cei care nu ştiu, un bilet la el costă şi 3500 USD. Păi, să vă spun ceva: nici dacă ar veni să mă ia pe sus nu m-as duce la un asemenea arogant, pentru că, înaintea cunoştinţelor lui în fitness contează caracterul afişat, dar mi-aş vinde şi un rinichi să pot sta faţă în faţă cu Tony Robbins.
Revenind la lumea fitnessului, radiografia mea este următoarea: există o categorie importantă a „antrenorilor personali”, unii cu rezultate în culturism, sau sport, în general, doctori în fiziologie şi biomecanică,o altă categorie cu mulţi, foarte mulţi „habarnişti” (dintre care unii arată chiar bine şi bravo lor, au şi clienţi dar pe care nu-i pot păstra foarte mult timp) foarte mulţi gherţoi cocalari (bine boss!..) plini de harfe, cu mers studiat şi foarte vocali în sălile de sport dar care afişează o gravă condescendenţă faţă de toţi ceilalţi (Băeţz’ care citiţ asta.. nu vă pierdeţi timpul cu termeni gen „condescendenţă”, e pericol de entorsă) şi ..restul..
Ce înseamnă să fii antrenor personal, în perspectiva mea? Păi, ca în orice altă meserie, trebuie şă cunoşti foarte bine detaliile acesteia, de exemplu, în acest caz, anatomia umană, principiile biomecanii corporale, exerciţiile specifice pentru fiecare grupă musculară, reguli de conduită, de prim ajutor, de nutriţie de bază, în fapt, destul de multe informaţii pe care le primeşti de obicei la orice curs de formare. Însă, este foarte important să spun şi că experienţa are un cuvânt greu de spus în acest caz, practic, la cum evoluează ştiinţa astăzi, trebuie să învăţăm permanent, pentru că apar noi studii, noi metode de antrenament etc
Normal că nu vreau să mă asociez în niciun fel cu cocalarii cu atestat de PT, pompaţi cu steroizi şi ascultători de manele în căşti în timp ce „împing” cu 120 kile şi evit contactele cu ei. Dar în sală, acolo unde suntem câţiva PT şi clienţi, niciodată nu vorbeşti de faţă cu un client despre colegul tău PT în aceiaşi sală. Am văzut antrenori corectând exerciţiile altor antrenori, în timp ce aceştia erau în antrenament cu clienţii, înţelegeţi? Aşa ceva nu se face.
Revenind la curtoazia profesională, am găsit o formă de manifestare ciudată. Eu, din structura mea, sunt un tip cu pretenţie de modestie, cel puţin în abordarea iniţială, practic, oricine primeşte din partea mea respectul primordial. Dacă ulterior asta se schimbă, asta e pentru că am clasat o anumită acţiune a celui sau a celei pentru care nu mai simt să port respect, cum era exemplul de mai sus cu individul care ne invita să-l atingem, având unica ocazie în viaţă să o facem moka. În rest, eu nu am invidii, nu am fiţe şi încerc să fiu cât mai profesionist cu putinţă, punând la bătaie toată disponibilitatea mea de a ajuta fiecare client, dându-i tot ce ştiu mai bine. În legătură cu antrenorii personali, m-am imprietenit cu foarte mulţi pe facebook, îi urmăresc, îi apreciez, le dau like sau share la postările care cred eu că aduc valoare şi în general, fac tot ceea ce ar putea să facă o persoană neconcurenţială. Dar există şi acele like-uri de curtoazie, pe care eu nu le cer şi nu le dau. Am văzut de exemplu antrenori cu vechime sau chiar nutriţionişti buni promovând aplicaţii, diete, suplimente sau proceduri dăunătoare. Înţeleg că foamea este mare şi că uneori nu ai de ales, eu însă nu voi face niciodată acest lucru şi cei care o fac pierd mult în ochii mei. De exemplu, există acum această modă a antrenamentelor electrotimulate. Părerea mea e clară, acest „curent” va dispărea curând, cei care au investit sau şi-au asoicat imaginea cu aşa ceva vor regreta şi vor dori să se facă uitată asocierea lor cu respectiva practică. Dar să zicem că suntem tributari încercării de a promova tot ce este nou şi dacă mai apare şi un avantaj financiar, de ce nu. Ei bine, eu cred că nu e etic!. Eu nu recomand absolut nimic din ceea ce nu mă convinge. Pentru niciun ban din lume, nu voi face niciodată aşa ceva. Astfel, în cel mai coerent mod, voi ajunge la un moment dat să fiu asociat convingerilor mele.
Mai există apoi concurenţa mare între şcolile de fitness. OMG, să vedeţi aici distracţie. Eu am făcut cursul la Fitness Education şi am cunoscut un tip extraordinar, Iulian Dinu. Antrenor cu experienţă şi deşi aflat la un nivel înalt din punct de vedereal veniturilor din cursuri (estimarea mea) l-am găsit în studioul lui de fitness, muncind, la ora 4 după amiaza şi din nou, la ora 21:30. Ne-am împrietenit şi pe facebook, şi am observat cum îşi susţine toţi elevii. Foarte deschis în a te promova, în a te ajuta să creşti. În acelaşi timp, membrii unei şcoli concurente, cu care sunt prieten pe facebook se poartă ca şi cum nu exist, deşi eu i-am susţinut şi promovat activ. Şi am înţeles că opţiunea mea pentru o altă şcoală mă pune într-o lumină mai puţin favorabilă, asta e. Mai trist este că unii mi-au cerut să le apreciez paginile personale (şi o fac mereu, cu mare bucurie) dar în acelaşi timp nu-mi întorc favoarea. Oare nu sunt suficient de bun? Oare o fi aroganţă, sau indolenţă? Habar n-am, dar atâta vreme cât nu te numeşti Mathew Griffits sau Liora Zytcer ca să te consider vedetă şi să mă simt onorat că mă aflu în lista ta, pot decide să îmi iau liekul înapoi şi să îţi dau unfriend şi unfollow.
Râmân consecvent ideii că în orice domeniu, concurenţa nu înseamnă  să îl omori pe celălalt, e loc sub soare pentru toată lumea, dar într-un mediu în care concurenţa este dominată de fairplay şi curtoazie cleinţii vor fi fericiţi şi noi, antrenorii mulţumiţi. Altfel, va predomina o piaţă în care se vor distinge foarte greu valorile de non-valori, clienţi mulţi vor fi păcăliţi, mulţi vor suferi şi-şi vor crea o falsă impresie despre lumea fitnessului.
Iată care sunt modelele mele astăzi, care sunt profesioniştii din domeniu pe care îi urmăresc cu plăcere şi de la care învăţ şi sper ca exerciţiul meu să fie văzut ca unul de modestie şi respect, aşa cum am învăţat eu în artele marţiale. No offence şi no hardfeelings, azi vor dispărea ceva „prieneti” şi liekuri din lista mea. Pentru că dragoste cu forţa nu se face, life goes on..
Aceştia sunt oamenii pe care îi urmăresc şi îi admir pentru felul în care fac lucrurile în fitness şi nutriţie