Inteligența, încotro?
Mă uitam la algoritmii Facebook și am realizat
cât de inteligent adună (cumva) oamenii cu același patern de gândire, în
grupuri de profil. Datorită activității mele recente, și preocupării pentru
citate inteligente, am în news feed-ul meu zilnic, citate. Unele foarte cool,
altele desuete. Dar mi-am dat seama că dincolo de ce vedem, în spatele acelor
postări sunt oameni ”normali”, cu rate, cu probleme. Unii înceracă doar să pară
inteligenți. Unora chiar le iese! (mie
nu prea!) Cu toate acestea, de la un anumit moment încoace, am început să vânăm
citate inteligente, fiecare după posibilitățile lui, e adevărat. Unele dintre
acestea mie îmi spun ceva despre modul de gândire al persoanei din spatele
citatului. Numai că..
..am realizat impactul pe care acest mod de
gândire îl are asupra promovării. Este același patern! Este paternul modului
românesc de tranzacționare. Nimeni nu își mai dorește să fie normal, toți vor
”speciali”. Dacă în urmă cu ceva timp, unii aveau numere lăbărțate la mașină,
care îi făceau ”jmecheri”, apoi pasul către falsurile Vuitton a fost natural,
manelistic, autentic. Apoi a apărut moda ”aifoanelor”. Cu cât mai nou cu atât
mai vizibil și astăzi, citatele din categoria ”Poptămaș” gen ”dacă e să se
întâmple, înseamnă că s-a întâmplat, daca nu e să se întâmple, înseamnă că nu!”
(și nu vreau să-l jignesc pe susnumitul autor al unor celebre și în vogă
maxime, culminând cu cele ale lui Teo Trandafir), toate, fără excepție sunt
emanate fără un răspuns la întrebarea ”DE CE?” Pe sistemul, ”iată ce frumos am
scos-share-uit eu” ne întrecem în a împărtăși ceea ce ni se pare nouă
interesant. Ideea e că, ceea ce ni se pare nouă interesant, lui facebook i se pare
doar indexabil pentru profilarea noastră. Și uite așa, în timp ce noi ne luptăm
să fim inteligenți (să părem) alții fac foarte ușor bani, pe seama noastră. În
filmul ”Avocatul Diavolului”, el, Diavolul spunea că dintre toate păcatele,
trufia este de departe păcatul său preferat. Și tind să cred că în genialitatea
lui, diavolul a fost foarte sincer, în acest scenariu. Pentru că da, suntem
atât de ahtiați după evidențiere. Unii o au ca motto de viață, să fie diferiți,
să nu se amestece cu ”mulțimea”, acolo unde unii folosesc chiar și alte
apelative pentru același termen. Și totul începe (a început) din școala
generală. Să fii mai bun, copilul meu, să înveți bine, să iei premiu, să fii,
să faci.. Și mai târziu? Să depăsim coloana, să fim primii la coadă, sa ne
băgăm în față, să fim ”altfel” a devenit obsesia noastră colectivă. Ok, nu e
nimic în nergeulă să nu vrei să te confunzi cu cei pe care nu îi consideri de
nivelul tău, nimic rău în asta, însă, în foarte multe cazuri, unii cred că
banii, poziția socială, o funcție sau și mai rău o diplomă, îi poziționează
peste cei pe care i-ar vrea striviți în adulație, la picioarele lor. Dar ce s-a
întâmplat cu valoarea autentică? Și cum o diferențiem? Pentru mine, una dintre valori
rămâne autenticitatea și bunul simț. Cu cât un om este mai autentic cu atât e
mai atractiv pentru mine, cu riscul că nu îmi va spune mereu ceea ce îmi place.
O categorie aparte cu care nu vreau să
am de a face este cea a ipocriților. Doamne, și sunt atâția care dincolo de
pozele false de la profil epatează prin citate care se vor inteligente. Și nu
am nimic cu a-ți ascunde profilul, e dreptul la intimitate al fiecăruia, am
făcut-o și eu, din motive de siguranță, ceea ce vreau să spun este că din
păcate și în viața reală sunt la fel. Prefăcuți, nefericiți! Cel mai mare
câștig al revelației pe care am trăit-o a fost să descopăr că nu am nevoie de
citate (deși pe unele le distribui și eu, atât de mișto sunt) dar sunt foarte
atent la pildele pe care le trăiesc, autentic, în fiecare zi din viața mea.
Dacă pentru unii e doar un exercițiu cu ceva valoare literară, pentru alții un
mediu de exprimare liberă întrebarea mea este ce facem cu citatele pe care le
trăim live? În ce mod s-ar schimba viața noastră dacă am trăi așa ca în
citatele pe care le promovăm? Pentru că sigur, dacă oamenii ar fi ca în citate,
nu ar mai fi cozi pe DN1, bătăi în trafic și nici anomalii gen.. spitale
dărâmate și biserici de lux, aurite. Dar dacă una dintre speranțele omenirii
este de a primi mântuirea și iertarea în pofida a tot ceea ce face rău, asta
este exact ca amenzile ”suportabile”. Cu cât mai suportabile, cu atât mai
repetitivă încălcarea unei reguli. Oare cum s-ar schimba viețile
”credincioșilor” dacă iertarea divină ar avea limită numerică? Maxim două
greșeli, după care.. pac! Cred că lumea s-ar schimba. Și mai cred că citatele
existențiale ar dispărea, sau cel puțin, am începe să ținem cont că ele sunt
poate doar experiențe ale unor oameni și am putea învăța din ele. Până atunci,
să ne bucurăm (zic) de citate inteligente, postate în chenare personalizate
care vor spune despre noi că suntem inteligenți. Foarte inteligenți! Unici!
Mult mai inteligenți decât ”ceilalți”!
Acest articol vine tot ca un punct al unei
revelații! Aceea ca eu nu voi mai posta citate! Să vedem cum mă mai indexeaza
facebook, pe baza căror valori? (sic, Zuckerberg!)
Comentarii
Trimiteți un comentariu