Cum să nu mai suferi de "glandă"

Am avut de mic o activitate  mixtă. Am făcut şi atletism, şi puţin fotbal, şah. Dar fac precizarea ca practic (cu nişte pauze) arte marţiale  de la 6 ani. Pe vremea lui Ceauşescu, mă ducea tatăl meu (securist) la sală, la ceea ce este astăzi Romexpo şi făceam de 3 – 4 ori pe săptămână antrenamente de judo şi karate, la rupere. Mai târziu, kick boxing (La Vadu Nou, în Ferentari, la şcoală), wushu, aikido şi ultimii ani combinat, în ceea ce se cheamă MMA dar nu competiţii. La un moment dat am atins 142 Kg. Aveam un stil de viaţă super, mă trezeam la ora 5 dimineaţa (mâncam), plecam la birou pe la 8, ajungeam, lucram puţin, pe la 10 ..mâncam un mic dejun cu.. dă toate, la prânz, de cele mai mutle ori la un restaurant, la fel, ba chiar un aperitiv Jack  şi eventual un şpriţ după, cu desert, frumos. Seara, de obicei acasa, mancam ceva frugal, (o ceafa de porc cu cartofi, nişte mâncare gătită), ce găseam. Sau, mergeam la restaurant şi întrebam: „ ce aveţi vegetarian?” Şi după ce lăsam ospătarul să zică tot meniul pe bază de salate şi ciuperci la grătar comandam ..ceafa mea de porc cu cartofi prăjiţi. Era bine! Toate încălţările mele erau deja legate la şireturi şi rupeam două trei încălţătoare (d-alea lungi) pentru că, la naiba, oricât de mulţi bani ai avea, nu găseşti încălţări care să se urce singure peste picior, indiferent din ce animal sunt făcute. Am încercat, de piele fină, de piele albă, toate alea, nimic, trebuia să mă aplec! Una dintre cele mai importante dileme din viaţa unui om.. aşezat, cu un stil de viaţă patronal este că nu găseşte eficienţa la cel mai mic cost şi credeţi-mă,  aş fi cheltuit şi mai mult pentru a găsi o soluţie doar ca să nu mă mai aplec să mă încalţ.

Mă mai uitam aşa, în oglindă, dar efortul de a suge burta îmi consuma multe calorii şi în plus eram supus riscului de atac de cord, pentru că, nu-i aşa, cât să îţi ţii respiraţia doar ca să observi bine că nu eşti gras? Păi depinde, dacă ştii că nu eşti gras nu mai trebuie să ţi-o ţii deloc, dacă nu eşti convins trebuie să insişti un pic cu privirea până se convinge ochiul să vadă ceva ce nu există.. Şi da, poţi muri sufocat dacă ochii nu sunt buni, eu era să o păţesc de câteva ori.

Fiică-mea se pregătea să vină pe lume şi odată, soţia mea mi-a spus cu blândeţe „măi, dar poate mai slăbeşti şi tu, că nu-ţi face bine să fii aşa gras, vezi şi tu!” Mă durea, de ce să vă mint. Ajunsesem să îmi sug burta ori de câte ori mă aflam în situaţia de a fi observat de cineva care m-ar fi putut suspecta că sunt gras. Şi de obicei o sugeam foarte des, de câteva zeci de ori pe zi.(burta, este clar, da?..) dar de cele mai multe ori cei care ştiau că sunt gras mă convingeau şi pe mine, însă îmi plăcea acest antrenament, pentru că la fiecare sugere de burta ardeam calorii, credeţi-mă, nu e uşor.

Una peste alta, după această perioadă au venit vremuri grele, am făcut diabet tipII pe sistem nervos, am resimţit din plin nesimţirea stilului de viaţă haotic. Fiecare zi de luni, fiecare început de perioadă, de an, de trimestru, de lună era o programare fermă de a începe o schimbare în viaţa mea; antrenamentele mele, pentru că ştiam foarte bine ce am de făcut. Odată cu asta am învăţat şi că nu mă pricep foarte bine la management, pentru că de fiecare dată, aceste începuturi erau situate în cele mai nepotrivite conjuncturi, ba mă durea o gleznă, ba aveam ceva de făcut fix când trebuia să încep ba ..n-aveam chef din cauza depresiei, pff, era ca şi cum antrenamentele nu mă voiau în viaţa lor. Am început să mă gândesc dacă în lupta cu kilogramele acestea nu au cumva o tactică secretă de a mă învinge, pentru că vă jur, nu există persoană mai hotărâtă decât mine, dar „ceva” îmi punea mereu piedică, eram mereu înfrânt, în lupta cu ele. Şi uite aşa, eşec după eşec, am ajuns să mă gândesc dacă nu cumva.. am glandă. Oare asta „glanda” e ceva ce se poate scoate? Că mă liniştea gândul că aş putea să tai ceva şi gata, am rezolvat problema.

A trecut timpul, nu am scos nimic, glanda a rămas la locul ei! Astăzi am 98Kg şi încă slăbesc! Credeţi-mă, cel mai greu lucru este să slăbeşti lent, cel mai uşor este să slăbeşti uşor.

Mă sună mai deunăzi un prieten vechi care îmi spune, văzând postările mele, că vrea să slăbească. Binenţeles, hai să ne vedem să stăm de vorbă. Nu ne mai văzusem de ceva vreme, omul cu serviciu, uşor plinuţ la fo 110 kg, ne vedem la o bere în Centrul Vechi. Pare ciudat dar astea erau obiceiurile omului şi am vrut să am tabloul exact. Pentru că să ştiţi ceva: nu oricine poate să lucreze cu mine, nu fac compromisuri, nu ne furăm căciula.

A fost frumos, am depănat amintiri, el a băut 4 beri la halbă, eu două pepsi light, până când am ajuns la motivul real al întâlnirii:

-  ce doreşti să faci? L-am întrebat eu devenind serios

- păi ..nu mă mai suport boss, uită-te şi tu, îmi arătă el burta care se revărsa pe sub cămaşă, peste cureaua jeansilor.

- aşa ai fost tot timpul, de ce vrei acuma?

- nu ştiu măh, am zis tot timpul că vreau să slăbesc şi nu aveam un ..motiv anume, dar te-am văuzt pe tine că ai slăbit şi te-ai făcut fitness-ist d-ăsta şi am zis să .. încerc şi eu.

Aşadar, am devenit motiv de „încercare” pentru prietenii mei.

- Cum stai cu „glanda”? Îl întreb

- Ce e aia? Mă întrebă el, candid

- Păi, suntem prieteni, aşa că o să vorbesc pe şleau; nu ai cum să slăbeşti, sau cel puţin nu cu mine, pentru că din ce mi-ai povestit, suferi de „glandă” şi eu nu am ce să îţi fac. Felul în care fac eu lucrurile astea este matematic şi extrem de eficient.

- Zi măh ce e cu glanda asta, da-te-n colo..insistă el plictisit, enervat

- Gradul de nesimţire măh!

Pff, şoc! Privire d-aia ca pentru ultima dată, nu ştia dacă să o dea în glumă sau dacă vorbesc serios, dar eu nu clipeam, nu zambeam, mă uitam fix şi relaxat ( Cred că Milton Erickson ar fi fost mândru de mine – dacă subiectul rezistă administrează-i un şoc înainte de a fi sigur că este gata să primească informaţia care îl va schimba). În alte vremuri i-aş fi spus „Fii atent băh, boule!” dar acum, era nevoie de nuanţă.

- Nu ai cum să slăbeşti dacă continui să bagi în tine ca haplea şi să bei 6-7 beri pe seara, ca să îţi faci o idee, la cât consumi tu, dacă am face un echivalent în mişcare, tu ar trebui să dormi pe banda de alergare în timp ce corpul tău merge între reprizele de haleală + alcool.

S-a lăsat pe spate deja atent (efectul şocului miltonian aplicat, subiectul era pregătit)

Şi i-am explicat ce fac eu, cum fac şi mai ales cum NU fac şi nu voi face niciodată. I-am dat numai două alternative. Să reuşească sub supravegherea mea sau să eşueze singur. Cel mai greu a fost să îi povestesc despre eşecurile mele, dar cine o poate face mai bine decât unul care a trecut prin toate fazele?. Am plecat de la slăbire şi am ajuns la schimbarea totală a stilului de viaţă. I-am pus în faţă toate situaţiile pe care le cunoşteam prea bine,. De la telefonul de vineri seara „hai la bautură!” până la oboseala de după serviciu în care trebuie să se întâlnească cu mine, pentru că (atenţie) plăteşte anticipat şi dacă îmi trage ţeapă o poate face o singură dată!. Un client de-al meu poate amâna o şedinţă programată dacă se întâmplă ceva, dar altfel încheiem colaborarea. La fel şi cu mâncarea. Nu ai cum să minţi nici cântarul (am încercat eu, credeţi-mă, m-a prins cu punga de pufuleţi, ştia că trişez dar nu ştia cum şi i-am spus eu adevărul până la urmă, pentru că nu îi ieşeau socotelile J) nici flerul meu şi nici experienţa nutriţionistului cu care lucrez.

- Ăsta e felul în care lucrez eu, dacă începem reuşim, dacă nu.. eşti o femeie pierdută!

A râs şi el, aşa mai forţat, pentru că sunt sigur că nu i-a plăcut treaba cu mâncarea (cea mai grea) şi nici pe cea cu băutura (cea imposibilă) dar mi-am făcut datoria de prieten; am pierdut un client. I-am lăsat timp să se gândească 5-6 ani până să devină obligatorie dacă nu foarte târzie decizia de a încerca să moară demn şi sănătos dar măcar nu va găsi un personal trainer mai sincer decât mine. Dacă va dori să dea bani, va găsi, cunosc eu antrenori care lucrează pe 20 lei şedinţa şi nu vă întreabă nici ce mâncaţi, nici de ce, dar sigur vă iau banii! Apoi, mai sunt ăia care promovează şedinţele de antrenament electrostimulate, cea mai mare escrocherie de la Herbalife încoace, deşi, dacă stau să mă gândesc nu mi-ar fi foarte greu să vă îmbrac cu o vestă de agent de pază şi să vă curentez cu o baterie de maşină, în timp ce faceţi flotări coreene, dar credeţi-mă, nu ar fi treabă serioasă, eu nu ştiu cum nu le crapă obrazul de ruşine unora care pretind că sunt antrenori sau şi mai rău, nutriţionişti, care distribuie astfel de „promoţii”. Nu, nu există scurtături, am mai spus-o, există o singură cale şi nu e uşoară. Nu poţi slăbi în 3, 6 luni ce ai acumulat în 6 ani, nu este sănătos, chiar dacă o poţi face, te vei îngrăşa la loc, dar dacă adopţi un stil de viaţă ok, slăbirea este numai o consecinţă normală.

Alaltăieri mă duc la sală şi o recepţioneră drăguţă îmi cere cardul şi observă că nu am datele actualizate în sistemul lor. Era nouă, la iniţiere

- câţi ani aveţi? O întreb eu zâmbind, ştiţi, .. zâmbetul meu

- câţi credeţi? O încercă ea, curajoasă

- păi.. sunteţi un pic mai mare ca fiică-mea, deci vreo 20, zic eu, în timp ce ochii ei se cască

- dar câţi ani are fiica dumneavoastră?

- 11- zic şi o bufneşte râsul.

- dar dumneavoastră cât aveţi? (În sfârşit, credeam că nu mă mai întreabă, ...)

- 27 şi câteva luni. Mai precis 240

Mi-am luat cheia şi am plecat la vestiar, lăsând-o să calculeze, asta e gluma mea favorită. Abia aştept să mă reîntâlnesc cu ea, să văd dacă a terminat de calculat.