miercuri, 17 mai 2017

Animalul de companie

Când am intrat în adăpostul de la Mihăilești..mi s-a făcut părul măciucă. Credeam că sunt la pușcărie, atmosferă apăsătoare, oameni cu priviri rele, câini amărâți. L-am ales pe Maximus.. (de fapt, Emma l-a ales) pt că în pozele de la ASPA era cel mai amărât câine. Capul plecat, un bot pătrățos, o moacă de câine care îți inspiră un pic teamă. dar, după ce am avut un dogue de bordeaux de 85kg, ce câine mă mai poate speria?

Emma a fost prima pe care a pus botul, speriat, împuțit, anxios, săracul câine s-a cuibarit lângă surioara lui de celulă, arătându-ne un soi de relație între ei doi, ceva nemaipomenit. Am văzut grijă reciprocă, protecție, erau încolăciți și speriați, pe bancheta din spate, dar nu am zărit nicio secundă vreun pic de agresivitate.. Sentimentul de milă și frustrare era copleșitor. Însă..



..Înainte să facem acest pas, am avut mai multe discuții. Să îți iei un animal de companie, nu e o decizie ușoară. Eu am avut mai mulți câini, pisici,  ..hamesteri, porcușori de guineea.. E drept, mi-am dorit și am fost la un pas să îmi iau dihor. Și îmi mai doresc o iguană. Să nu vă închipuiți că sunt un înger. Nu, am păcatele mele și o să vi le spun.
Primul hamster pitic al Anastasiei, când avea ea vreo 3 ani și jumătate.. alerga toată noaptea în rotița lui, nici nu puteam să dorm. Așa că, noaptea îl scoteam pe balcon, să-și facă tipul orele de fitness.. Numai că, într-o zi de august, dimineața, plecând.. am uitat să bag cușca în casă, a rămas pe balcon, în...soare.
L-am găsit uscat, realmente..  Nu știam cum să mă scot în fața copilului, știam ce mă așteaăptă, așa că am fugit pervers la mall și am luat unul la fel, înlocuindu-l pe cel uscat, asfel încât Anastasia.. nu s-a prins. Da, m-am simțit vinovat, dar m-am gândit la copil.   Apoi, Anastasia a vrut un animal ” de animal” (deci nu de pluș) care să doarmă cu ea, pt că..nu putea să doarmă cu hamsterii.. Nu vreți să știți. Doi pisoi, frate și soră cu care Anastasia s-a jucat până când unul dintre ei i-a făcut o rană adâncă pe antebraț. Și nu i-au mai trebuit pisoi. Evident, pisoii au continuat să doarmă cu mine.. și noaptea se hârjoneau, pe fața mea chiar, de multe ori.. In 3 luni, pisoii erau dați.

Apoi, a fost Figaro, motanul negru, de care m-am desparțit, lâsându-l la curte, unde acum este f fericit..

Acum, Maximus.. Ei, aici e altceva. Un câine..suferă ca un câine! Și am văzut sferința pe moaca lui. dar înainte de a-l lua.. am stat de vorbă cu Emma și am stabilit niște lucruri. Oricât de greu ne-ar fi,(pentru că știam că ne va fi, la un moment dat) nu îl dăm. În prima noapte.. mișcandu-mă prin casă pe întuneric.. a sărit să mă mănânce.. apoi.. pe la 3 dimineața.. a dat cu tigăile de pământ, lingănd tot uleiul din ele..
Dacă am fi cedat la rimul impuls, probabil că ar fi fost dat până acum. dar ne-am pus pe listă tot ce se poate întâmpla. Singurul lucru cel mai periculos era Anastasia. M-am gândit că dacă cumva o mușcă..  e un câine terminat. Dar natura lui blândă și-a spus cuvântul. Când Anastasia doarme la noi, el o trezește dimineața, lingând-o pe față (și ei nici nu-i place, vă spuneam pe fb), când o vede, sare pe ea să se tăvălească la joacă, deci totul e ok..  Bine, l-a început, a trebuit să îl bat un pic.. și-a luat doo încălțătoare peste coadă și a făcut pipi pe el, dar așa am stabilit cine e masculul alpha la noi în familie. Acum, este suficient să mă uit și, deși Cristi Gîu, excelentul antrenor de câini nu știe (că nu ne dă voie) și nici Emma nu prea știe, de multe ori, îl chem în pat lângă mine și avem momentele noastre de iubire, mai cu ”puricăceli” cum le spune Anastasia gesturilor lui de a ne ronțăi așa, repede și ciupit.. Suntem bot în bot. Și da, am ajuns să comunicăm din priviri. La început, dacă mă încălțam și mă uitam la el.. începea să latre simțindu-se amenințat, că vreau să îl iau. Anxietatea de separare.. îi era frică să nu îl iau de lângă Emma. Pe scări, mai mult îl târâiam până jos, apoi, după ce își făcea nevoile, o tulea pe scări în cea mai mare viteză, înapoi, lângă Emma.
Apoi, au intervenit crenvuștii.. și l-am mituit pe fraier, făcându-l să coboare, treaptă cu treaptă.. astăzi, este suficient să zic cuvântul ”afară” și el sare bucuros, și e înaintea mea la ușă. Coboară în fața mea și se oprește la fiecare etaj, păstrând contactul vizual cu mine. Ei bine, azi, îl scot fără lesă. Nu fuge, nu se depărtează. unde mă duc eu, vine și el. Nu atacă pe nimeni, și când l-a atacat bischonul vecinei a fugit, nu i-a răspuns, ceea ce este ok. da, mai avem de lucrat cu el. Baiatul de la spălătorie a ferit mîna în ultima clipă, vrând să ia paharul gol de plastic de pe masa lângă care stăteam cu Maximus. Are instinct de câine de apărare.Este un câine de apărare, dar am dezvoltat acea comuniune prin care ne simțim. Eu știu cînd câinele nostru e trist, îl doare ceva, e stresat, e vesel.. Știu și când râde. E Maximus..




În ziua în care a fost lăsat 10 minute în mașină , la umbră, cu geamul deschis, condiții perfecte, nu vă imaginați că l-am expus ca pe hamster.. a mâncat loganul..
S-a reparat, a trecut. Așa cum i-a trecut și lui bătaia. Azi, învățăm partea cea mai grea să îl lăsăm singur acasă. Nu face nimic altceva, decât latră și suferă.. ieri, după exercițiu, când am venit în casă, am găsit jucăria cu mâncare neatinsă.. dacă l-ați fi auzit cum ofta, cum scâncea, am stat o oră cu el lipit de mine, mângâindu-l, să simtă că nu e părăsit.

Da, e foarte frumos când se joacă, satisfacția pe care o ai când un asemenea exemplar te linge pe mână cu dragoste, e imensă,  dar  oameni buni, nu vă luați câini pentru copii, înainte să aveți discuțiile astea. De exemplu, cîinele mai are diareee, si se cacă fix în mijlocul potecii.. Și, ce să vezi, oamenii (stăpânii) trebuie să strângă. Noi umblăm cu pungile după noi și strangem rahații pt că nu ne place nici nouă să călcăm în ei, pe stradă.  Uneori, dacă plouă, câinele pute a ..câine umed, e nasol.. Alteori, mai scapă un pișu, de emoție, că nu l-am scos afară, nu contează, se întâmplă. Trebuie să știți toate astea când vă luați un câine, sau, în general, un animal. Câinele NU e un bibelou.  Noi, eu, soția mea, Anastasia, am câștigat un membru de vază al familiei. Încă ne face program, vrem nu vrem, ori îl luam cu noi, ori îl lăsăm pt scurte perioade singur, ca să învețe că nu e niciun pericol să stea acasă.. Dar, da.. ne face program. Va învăța să fie un câine comod pt noi, dar știm că mai durează. Dincolo de orice neajuns, contează foarte mult daca tu, ca om, poți trece peste asta, ca să te trezești cu un bot cald , când nu te aștepți, pe pielea ta.. Și dacă satisfacția asta șterge neajunsurile de care vrobeam mai sus, e ok, ia-ți un câine, omule!

Cei care vreți să vă luați câini, pentru copii, luați în calcul următoarele:

1. Copilul se va plictisi repede de sarcinile aferente și le va pasa cu seninătate.. părintelui..  (iar soția.. soțului:)) deci: câine scos dimineaâa, câine scos seara, strans rahați, etc..

2. Când ai luat un câine, el dezvoltă atașamente f puternice față de membri familiei, dacă nu ești sigur că îl poti păstra forever, nu te băga! Pt că animalul va suferi.. ca un câine.

3. Rigurozitatea activităților este aproape militărească, dacă ești leneș.. nu te băga. Eu dau cu aspiratorul special de 2, chiar și de 4 ori pe zi, uneori.  E o plăcere pt mine, (nu-i așa Emma?)

4. Orice v-ar spune..oricine.. NU EXISTĂ câine care să nu lase păr.  Uneori și bale. Trage și pârțuri, vă vine să credeți? Face exact ce face orice alt membru al familiei.

5. un câine te poate mușca nu neapărat pt că este un câine ucigaș, ci pt că poate fi stresat sau provocat. deci nu ucideți câinele.

6. un câine, fie mic sau mare, trebuie ”controlat”. trebuie să îl simți. Trebuie să îl anticipezi și tot te poate surprinde.  

În rest, dacă ții cont de tot ce am scris mai sus, discută cu cei din familie și spune-le la ce să se aștepte și apoi.. du-te, omule, și salvează un câine dintr-un adăpost. Eu nu am crezut că un câine îți poate arăta atâta afecțiune.


În fiecare dimineață, pe la 5.. Maximus se trezește, vine pe la fiecare, ne atinge aproape insesizabil cu botul, ne linge subtil (pe mână, pe picior, pe față pe unii..) apoi se duce la el în cușcă și mai trage un pui de somn.. dar dacă nu ești atent.. pe la 7.. se infiltrează.. Vine, pune capul pe pat, așa.. ca și cum ar aștepta pasiv, un mângâiat.. Apoi, pune labele din față pe pat, fără să miște capul.. și dacă nu se întâmplă niciun .. ”treci la locul tău”, in doo secunde și-a tras la fel de insesizabil și labele din spate și doarme.. de zici că acolo era de aseară.. dacă îl trezești..se mai și uită la tine foarte mirat.. ” ce e? ce s-a întmplat?”

Nu putem spune ca Maximus este animalul nostru de companie, ci noi suntem oamenii lui!.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu