marți, 9 august 2016

Săritura cu capra

Sună telefonul și mă uit mirat, necunoscând numărul.. Să răspund? să nu răspund?  Nu răspund! E vreo bancă, dă-i naibii, îmi spun și opresc telefonul, întorcându-mă pe partea cealaltă.
Bing.. mesaj.. ”Bună Marian, știm cine ești, știm ce știi să faci, suntem o formă de recrutare, dacă te interesează, avem un job pentru tine. Sună la numărul.......” Mah, așa subtil să mă caute banca? pff.. M-am trezit!
Cu cafeau în față, reciteam mesajul, gândindu-mă.. CINE vrea să dea de mine, în felul ăsta? Știam că sunt bun, profesional, dar.. așa ceva? să mă caute ..(n.e. -vorbim de anul 1997).
Eram șef serviciu securitate la firma de pază a unei televiziuni. Aveam un șef.. (să-i dea Dumnezeu sănătate, un.. mare suflet.. ce să mai zic? nu era înghițitură pe care să o bag pe gât și să nu-l pomenesc. Mâncărimi intime și mânuțe scurte, asta îi doresc și acum) Munceam cam.. 14 ore pe zi, împreună cu ..celălalt coleg al meu, pe care îl chema tot.. Marian..
Aa, și aveam super salariu, cam.. cât un agent de pază azi, dar aveam șef jmecher, ce pana mea?.. Mă chema în biroul lui, unde, împreună cu amanta lui.. comanda pizza. Să mai spun că acest plutonier care se dădea fost maior SRI, îmi fusese coleg? Deci da! Îi spuneam ”șefu” pt că așa.. era obiceiul, era firma lui..
Și comanda pizza.. Eu, rupt de foame, mă retrăgeam , dar îi plăcea să mă aibă aproape. Insistam că nu vreau pizza și el, de față cu iubita lui .. atât de tare insista, să iau o felie, încât..nu puteam să îl refuz!
Și exact când mușcam, aud: ia, că io am platit-o pe toată! (Futu-ți morții mătii!!!!) Îmi venea să îl împușc, dar nu aveam ce să fac, era singurul job, eu eram după divorț, eram foarte down..

A doua zi, îmi iau inima în dinți, și .. sun la numărul ăla din mesaj. Mă gândeam că dacă vrea cineva numai să mă audă.. nu îmi poate face nimic prin telefon :) Răspunde o voce blondă și începe să vorbească foarte frumos.. Mă, e pe bune (îmi zic!) da-o dreaq, am făcut vreo faptă bună? Nu înțelegeam nimic, oricum, în 97..nu se prea auzise de firme de head hunting. 
Tipa, mă invită la un interviu, îmi dă și o adresă și.. mă hotărăsc pe loc să mă duc.. 
Însă, după ce închid telefonul.. colegul meu, pe care îl chema tot ..Marian.. mă trage deoparte și mi spune:
” Baross.. să moară mama, să îți arăt ce mesaj am părimit”- și scoate telefonul.. Citesc (mirat) „”Bună Marian, știm cine ești, știm ce știi să faci, suntem o formă de recrutare, dacă te interesează, avem un job pentru tine. Sună la numărul.......” Pff.. nu mai știam ce să cred. Visul meu că aș putea să scap de fostul meu coleg , plutonierul ajuns șef de firmă de pază, începuse să se năruie...Mă gândeam chiar că e un test făcut chiar de firmă. Și mă decid pe loc să îi spun că.. și eu am primit același mesaj!...Marian, colegul meu, șocat, se duce și îi spune șefului nostru toată povestea, convins și el că acesta ne testează..) Eu a doua zi, urma să am interviul.Îmi fac de drum din birou și o sun pe tipa de la firma de headhunting, foarte indignat, întrebând-o de fapt.. cu care Marian vrea s vorbească, pt că suntem, doi. Ea îmi confirmă că mă vrea pe mine, dar că am fost recomandat și că a primit ambele telefoane neștiind ca unul este al colegului meu, a trimis același mesaj catre ambele. Ce e drept, diferența între ele ewra de numai o cifră.
Mă îmbrac la 4 ace, dau o tură, două, trei.. prin zona adresei (m-am dus cu cel puțin o oră înainte) să mă asigur că nu mă așteaptă nimeni și.. într-un târziu, îmi iau inima în dinți și sun lșa interfon.

A venit tipa cu care vorbisem la telefon și am început să prin iarălși aripi, când am observat că mă invită într-un birou și începe să îmi vorbească de un super job, de security manager, în afara Bucureștiului, acest lucru, presupunând relocarea mea, pe cheltuiala firmei, într-un alt oraș. Nu mi-a spus din prima că era vorba de Brașov. Pe bune?? să mi se întâmple mie așa ceva?.. proaspăt divorțat, în depresie.. nu mă mai lega nimic de București, am simțit că Dumnezeu mă vrea fericit. Numai că.. după o discuție de vreo oră în care mi-a verificat CV-ul, Mihaela (așa o chema pe tipă) îmi spune că trebuie să am o discuție cu .. șeful agenției.. Eu spun ”desigur„, numai că.. a omis să îmi spună un lucru: era britanic. Iar eu vorbeam engleza cam ..cât vorbesc acum bengaleza, adică știam cam.. 6 cuvinte.. yes, ok, sure, ok, ok și.. good night. Măi, și se pune englezul pe povestit, vreo juma de oră. Acuma, mă gțndesc că, ori avea simțul umorului, ori era robotizat, adică, vorbești 30 de minute cu un individ și nu vezi..nemurirea în ochii lui? nu realizezi că ăla e dudă, că nu înțelege o iotă? Pf.. Am tarnspirat maxim.. Plec de acolo cu mesajul că mă vor suna ei, să mă programeze la interviu, la Brașov. Plec, gândindu-mă că.. Dumnezeu, mă vrea fericit. Am simțit că asta e șansa mea, ce mai?
Numai că..

Marian colegul meu, i-a arătat, după cum spuneam mesajul meu și i-a spus, binențeles că am și eu unul identic.. Ăsta ne convoacă plin de spume pe amândoi și.. decide să îi sune pe ăia. Doamne, ce rușine îmi era.. ”Cine sunteți voi măh? voi știți cu cine vă puneți? cum vă permiteți măh să atentați la mâinile mele drepte?” Când am auzit-o p-asta, era să cad cu scaunul. Am sunat-o apoi pe Mihaela și i-am spus că eroarea lor.. a avut ca efect discuția pe care tocmai au avut-o, pentru că al meu drag coleg, Marian i-a spus șefului nostru și ..ăsta vrea să îi dea în judecată. M-a linițtit spunându-mi că ei sunt profesioniști și că știu să facă față unor astfel de situații și că nu are decât să îi dea în judecată.

Ei bine, nu i-a dat în judecată, dar i-a găsit.. și ne-a împachetat pe amândoi, pe mine și pe Marian colegul meu, și ne-am dus cu toții.. la sediul pe care.. părea că și eu îl văd pentru prima oară :)

Și a venit din nou englezul și iarăși a vorbit o juma de oră într-o limbă.. totalmente necunoscută, pentru toți trei, inclusiv pentru șeful meu care s-a rățoit și el în română și cam asta a fost tot..

AM fost la Brașov! Am fost recrutat și ..a venit ziua în care a trebuit să-i spun șefului meu că... plec! Doameneee.. ce criză! ”ești cea mai mare dezamăgire a mea! De ce să pleci? ce îți dau ăia și nu păuteam eu să îți dau? ” păi.. în sinea mea, îmi dau casă, mașină, cam de 10x salariul pe care mi-l dai tu, în rest.. nu mare lucru. Sunt convins că m-a urât! Păi pe cine să mai umilească și el? dacă eu plecam?

Singura bucurie a fost că Marian, colegul meu, chiar s-a bucurat pentru mine și mi-a rămas cu drag în suflet! Cât despre ”șeful meu”? Să-i dea Dumnezeu ..sănătate.. și niște .. mîncărimi foarte intime și pentru o vreme.. cele mai scurte mânuțe, știu eu de ce!

P.S: Ah, am uitat ceva: la ultimul interviu, cu directorul general (australian)  și directorul tehnic (român), primul a vorbit cam 30 de minute, în același mod, eu spunânnd doar ”yes” și din când în când ok..Dar la un moment dat, după ultima frază, s-au pus pe râs..
- Marian, I do have the feelimng that you didn't understand anything!
- ~yes - am spus eu dând din cap.
Apoi, viitoprul meu șef, îmi spune în română că.. au decis să mă angajeze pe mine, pentru că e mai ieftin să mă învețe pe mine engleză, decât pe contra candidații mei, securitate ! :))))


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu