sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Sa nu ucizi..

Candva, am taiat o gasca cu cutitul! Eram mic, eram la tara. Eram prost! De pe la varsta de 12 ani, bunica mea ma lasa sa tai gainile si aveam ceva succes, adica o faceam repede si fara gres. Nu pot sa spun ca nu simteam o anumita vibratie in stomac, ori de cate ori vedeam animalul (pasarea) zbatandu-se spre moarte. Apoi, in armata, am fost nevoit (bucatar fiind) sa tai un porc. O scroafa de vreo 120 kilograme pe care o crescusem de and avea vreo 70 doar.. Deodata a venit un ordin de la comandament, ca trebuie sa taiem animalul si sa impartim carnea intre noi si pichetul urmator de graniceri. Pe scroafa o botezasem "Racheta" pentru ca fugea foarte repede inainte sa se ingrase, si nu de putine ori, lasand-o libera cu purceii in apropierea granitei, o urmaream cu sufletul la gura prin miristea bulgara, langa Silistra, cum bulgarii incercau sa o prinda cu tot cu purcei, dar Racheta reusea intotdeauna sa ajunga acasa cu bine, seara.. Eram 11 oameni si vreo 20 de animale.. sau invers!:)
In fine, intr-o zi mi s-a cerut (eu fiind bucatar si cel mai mare ca fizic) sa tai porcul. Inainte de asta, a mai fost un episod.. Pentru ca la un pichet de graniceri sunt de regula foarte putini oameni, sau cel putin asa era in timpul revolutiei pe granita de sud a tarii, eram 11 cu tot cu cadre. Adica un locotenent, 2 sergenti majori si restul soldati. Din care, unul era bucatar (adica eu) unul era centralist si restul patrulau pe fasie in fiecare zi, in fiecare noapte. Dar ne gospodaream singuri. Acolo, la pichet, am invatat ce inseamna sa sadesti rosii, sa cresti legume si animale, pentru ca indiferent de preocuparile de baza, cu schimbul, toti faceam muncile de la pichet. Implicit, mergeam cu vacile pe camp. Si era cumplit, eu fiind din Bucuresti.. Aveam colegi de pichet, ciobani de meserie, cu maxim 4 clase, care erau fericiti sa meraga cu cele 11 vaci, cat e ziua de lunga. Era viata lor.. Ori de cate ori aveam ocazia sa-l corup pe "Bila" (ciobanul nostru cu fata rotunda) eu il lasam pe el sa plece cu vacile si el era fericit. in schimb, ii scriam scrisorile..

In fine, intr-una din datile in care am mers cu vacile.. Ba nu, de fiecare data cand eu mergeam cu vacile, imi era imposibil sa le tin grupate.. Si de fiecare data cand trebuia sa le bag pe poarta pichetului, un anumit vitel..refuza sa intre si ma alerga cam vreo ora in jurul pichetului pana reuseam sa-l bag in staul.. Apoi, impreuna cu celalat bucurestean (centralistul) care avea si el aceeasi problema cu acelasi vitel, intram in grajd si bateam vitelul cu un par.. crezand ca alta data nu va mai indrazni sa ne alerge..

Pana intr-o zi, cand..dupa o bataie crunta cu parul, mi s-a intamplat sa-mi apropii fata de cea a vitelului si ..l-am vazut plangand! Cu lacrimi!.. Nu pot sa descriu in cuvinte ce am simtit atunci! A fost un pumn in fata mea pe care nu am sa-l uit niciodata! A fost cel mai socant (de departe..) moment din viata mea. A fost o mutatie de paradigma cumplita, un moment in care am inteles ca.. si animalele pot plange, poate au suferinte.. M-am urat (si inca o fac) pentru tot raul pe care l-am facut candva unui animal)..Dar lacrimile acelui vitel erau atat de pure.. Astazi, cand fica-mea plange (sa nu radeti) vad in lacrimile ei.. lacrimile acelui vitel, si retraiesc suferinta. Si daca vi se pare ca imi jignesc copilul comparandu-l cu un vitel, nu intelegeti.. Atat copilul meu, cat si acel vitel sunt in viziunea mea doi "pui"... Un om care face rau intentionat unui "pui" este un monstru. .

Legat de Racheta, ca incepusem povestea, a trebuit sa o tai.. si am intrat in cotetul ei 4 oameni, 4 indivizi, din care eu eram cel mai mare. Aveam un cutit de tabla ruginit (era singurul cutit din pichet) si o baioneta. Cutitul taia dar nu avea varf iar baioneta avea varf dar nu taia, nefiind ascutita.. In momentul in care animalul a simtit ca va muri, (pentru ca am certitduinea ca animalele simt apropierea mortii), m-am bucurat ca am scapat cu viata. Abia am reusit s-o culcam, si pentru ca se presupunea ca eu sunt cel mai "puternic" dintre toti, mie mi-a revenit sarcina de a o tine, adica, culcata la pamant, unul ii tinea picioarele din spate incrucisate si intinse, unul ii tinea picioarele din fata la fel, iar eu, o tineam de urechi, cu capul in tarana si cu genunchiul pe incheietura maxilarului, sa nu cumva sa poata ridica gatul.. Un altul a infipt baioneta (Bila) si dupa aceea a scos-o si cu cutitul i-a facut taietura ca si cum ai incerca sa tai o bucata de carne cand ai un cutit care taie prost. Incet si greu! In acest timp, a inceput zbaterea mortii si.. am fost cu totii constienti ca daca acel porc scapa din stransoarea noastra, nu am fi scapat cu viata..Nu mai stiu cat a durat pana si-a dat suflarea, dar pot sa va spun ca am strans-o atat de tare si am tinut-o , incat 12 zile nu am mai putut apuca absolut nimic cu mainile.. Aveam muschii antebratului blocati. De cateva ori, am simtit ca-mi scapa si ca nu o mai pot tine. Daca vreti sa vedeti ce am simtit eu, incercati sa strangeti cu ambele maini o bucata de cauciuc si strangeti-o cat de tare puteti vreo 15 minute.. N-o sa puteti! Eu am putut pentru ca am simtit ca daca las stransoarea, eu insumi as putea sa mor..

Unde vreau sa ajung?.. Pe de o parte.. admit ca aceste episoade sunt unele din cele care ma fac sa-mi fie rusine de mine ca om..dar daca n-as fi avut aceste experiente poate nu as fi gandit astfel..astazi. PE de alta parte vreau sa precizez cat dezgust simt pentru "vanatori". Adica pentru acei oameni care fac din vanatoare un sport, un agrement!!! Nu m-am dus in zona extrema in care sa simt ca porunca biblica ma copleseste (sa nu ucizi!) pentru ca stiu ca as ucide! Ca sa salvez viata cuiva sau pe a mea! Ca sa supravietuiesc atunci cand viata mea este amenintata (sau a cuiva drag mie). Insa, sa ucid din placere? Sa "trag la tinta vie" cum se spune?..nu am s-o fac si mai mult, ii detest pe toti cei care o fac! Pentru mine nu exista astfel de "barbati"! imi pare rau, stiu ca sunt printre noi mult prea distinsi vanatori de top. By the way, domnule Tiriac, daca vreodata veti citi blogul meu, as vrea sa stiti ca va detest! Niciodata nu va voi strange mana si niciodata nu va voi considera un model! Pentru mine sunteti doar un barbar si exista doua motive pentru care simt asta. Primul este carnagiul pe care il provocati an de an pe domeniul dvs de vanatoare de la Bals, impreuna cu distinsii tovarasi. Iar al doilea este legat de o poveste pe care nu am s-o pun pe acest blog! Aveti o karma cumplita, nu cred ca va dati seama! regret de altfel cum regret ca din gasca dvs de vanatori face parte si un om la care tin foarte mult dar pe care deopotriva il detest pentru acest lucru. Insa, fiecare va plati pentru faptele lui, stiu asta!!

Am crecsut mai multi caini, dar de departe Lestar, bunul meu caine care acum nu mai este , a fost cel mai apropiat suflet de animal pe care l-am avut vreodata! Am plans si nu mi-e rusine s-o recunosc, atunci cand s-a dus... Am plans pentru ca stiu ca nu i-am dat nici pe departe atat cat mi-a dat el! Am plans, la fel cum plangea vitelul mic si fara prea mult creier pe care il bateam in armata!

Sa cresti un suflet, sa-l hranesti, sa-l iubesti, este foarte greu! Sa ucizi ca sa supravietuiesti, sa ucizi un animal pentru ca mori de foame in padure, este acceptabil pentru mine, as putea sa traiesc cu asta.. Sa ucizi un urs care te ataca cand esti cu copilul si te-ai intalnit cu el, la fel, am s-o fac fara niciun fel de remuscare, chit ca e penal, insa sa ucizi din placere..este dezgustator, inuman si asta imi arata o fata a caracterului uman pe care nu vreau sa-l pastrez aproape! Indiferent cat de bun in afaceri, indiferent cat de mult ai construit intr-o viata, INDIFERENT ce ai facut bun, sa ucizi din placere este mai mult decat degradant!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu