luni, 27 decembrie 2010

Conventiile ucigatoare

Am vazut in urma cu multi ani, cu foarte multi ani de fapt, pe vremea cand alergam dupa filme precum "biciul fermecat" sau "sora 13", un film care se numea.. "Femeia nisipurilor". Nu va inchipuiti ce dezamagire am trait cand la 13 ani, cautand arte martiale, am descoperit o drama fara niciun fel de sens pentru intelegera mea de atunci. Filmul, in fapt o ecranizare a romanului cu acelasi titlu al lui Kobo Abe ( http://www.bookblog.ro/literatura-contemporana/femeia-nisipurilor/) devine surprinzator, dureors de actual in aceste vremuri. Nu aveam cum sa inteleg filmul la 13 ani, si poate.. nici pe la 30, pentru ca, metafora filmului nu poate fi inteleasa decat dupa o anumita experienta de viata. Ceea ce-mi evoca astazi filmul, este lupta pe care o avem noi insine (eu insumi) cu proprrile noastre "nisipuri". "Nisipul este antiteza formei". Este magnific cum doctorul Abe reuseste sa transpuna toate trairile legate de "conventiile sociale" apasatoare, in lupta personajului cu nisipul. Ca si remarca personala, nisipul care curge "de peste tot" si care devine apasator, care te inunda, te blocheaza, te restrictioneaza ajunge sa-ti delimiteze intr-un final universul pe care vrei nu vrei il accepti ca atare, impacandu-te cu faptul ca esti "liber" sa faci ce vrei, dar fix in contextul dat de granita de nisip. Ideea care transapre din film si anume aceea ca pana la urma te impaci cu asta si ..ajungi sa traiesti in acest univers limitat, este exact ceea ce se intampla si in cazul conventiilor sociale, gen.. casatorie. Descoperi, dupa un timp ca.. nu mai simti iubire (a murit scanteia) fata de persoana care sta in fata ta, dar.. nu poti pleca, deoarece.. ai incalca dogma.. "ce spun parintii? ce spun vecinii?..etc" Partea cea mai dureroasa ramane insa "copilul" sau copiii, dupa caz.. Iubirea de copil devine astfel "nisipul" care te impiedica sa zbori spre un alt univers, pentru ca numai acea iubire (cea de copil) este cu adevarat infinita, si atentie, cand spun "infinit" ma gandesc la amplitudinea sentimentului pana cand copilul isi ia "zborul" din cuib, si nu la durata in timp.

Ca sa fac o paranteza intre Kobo Abe si Stephen Covey, primul descrie intr-o capodopera de exceptie trairile intense ale conventiilor impuse, pe cand cel de-al doilea ne invata cum sa gandim astfel incat sa ajungem sa credem ca de fapt noi insine ne-am desenat granitele din nisip, lasandu-ne astfel, posibilitatea de a fi fericiti. (iubirea nu este un sentiment, este un mod de viata - Stephen Covey).Cu alte cuvinte, iubirea nu este ceea ce te astepti sa primesti, ci este ceea ce oferi. Si intelegand bine acest fenomen, as putea eu insumi sa scriu carti (multe) numai pe acest subiect, dar o voi lasa pe mai tarziu, insa.. ceea ce vreau sa spun este ca decizia de a accepta o conventie impusa de societate (de norme, de dogme, etc) este mult mai usoara atunci cand..logic, intelegand ca "nu ai incotro", iti creezi propriul tau univers "acceptabil", unde dogmele impuse nu pot strapunge psihicul tau. Tot in Covey gasim "libertatea" cu care ajunge sa fie fericit un prizonier de razboi, acolo unde cei care-l tineau prizonier au inteles ca mai mult decat sa-i ia viata, nu pot face ca sa-i reteze optimismul si accepta lucrurile ca atare. Adica, sa ajungi sa lupti cu nisipul, folosind nisipul ca atare :)) Chiar daca mi-greu sa scriu despre acest lucru, am sa pun lucrurile si mai in concret; este greu sa fii intr-o casnicie, in care simti ca nu mai poti sta, insa, copilul, pe care-l iubesti si care te iubeste pana la lacrimi, iti spune din toti rarunchii lui ca te vrea langa el, iar tu nu ai ce sa faci sa fi si liber si incatusat in propria-ti casnicie.. e poate usor sa "rupi", dar.. aniumite rani nu se mai pot reface niciodata. Daca ai suficienta rabdare sa scoti cat mai mult nisip din groapa (trecerea anilor) s-ar putea ca efrotul in sine sa devina singura rasplata acceptabila, in detrimentul sentimentului inaltator de a fi in afara granitei de nisip, dar atunci poate ca nu ai mai avea un etalon pentru ce ar trebui sa insemne fericirea cu adevarat (a fi afara din groapa de nisip).  Sa fi smart ar insemna sa poti sa-ti desenezi singur propria groapa cu nisip si sa te asezi acolo de unde sa nu crezi ca ai sa mai vrei sa iesi vreodata! Dar, daca exista cineva care a gasit reteta, sa mi-o dea si mie! :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu